Dupa descoperirea planetei Pluto in 1930, astronomii si-au dat seama rapid ca primele teorii privind influentele ipotetice ale unei asemenea planete pe orbitele lui Uranus si Neptun nu sunt validate doar de simpla existenta a lui Pluton. In 1946, Francis M.E. Sevin sugera existenta unei planete trans-neptuniene prin regruparea planetelor si asteroizilor neregulati Hidalge, in doua grupuri de corpuri interioare (Mercur, Venus, Terra, Marte, centura de asteroizi a lui Jupiter) si exterioare (Pluton, Neptun, Uranus, Saturn, Hidalgo), apoi a adaugat algoritmii in perioadele fiecarei perechi de planete, gasind o suma aproape constanta de circa 7,34.
Presupunand ca aceasta suma este valida pentru Mercur si presupunand o planeta trans-neptuniana, se ajunge la o perioada de aproxiamtiv 677 ani pentru Transpluton! Mai tarziu, el va calcula un ansamblu de elemente pentru Trans-Pluton: o distanta de 77,8 VA, o perioada de 685,8 ani, o excentritate de 0,3, o masa de 11,6 ori celei a Terrei. Drept urmare, in anii 70 calculatoarele devenind mai comune, a fost creat un model informatizat al acestei Planete X cum a fost numita (X de asemenea in sensul de 10 pentru a 10-a planeta).
S-a determinat ca planeta X ar trebui sa fie de 4-5 ori mai mare decat Terra. S-a calculat de asemenea forma si lungimea orbitei sale in jurul Soarelui cat si numarul de ani necesari pentru a completa o asemenea orbita. In ianuarie 1981 mai multe cotidiene relatau ca orbita lui Pluton indica faptul ca Planeta X exista. Un raport a aratat ca un astronom de la Observatorul Neval al SUA a indicat in timpul unei conferinte de la AAS ca regularitatile de pe orbita lui Pluton indicau ca sistemul solar contine a 10-a planeta.