Oamenii din Nord au raspandit panica si frica in toata Europa. La sfarsitul sec. VIII, corabiile lor lungi, ornate cu un dragon rosu, urcau silentios estuarele si fluviile, aducand cu ele foc, violuri si jafuri.
In anul 793, manastirea din Lindisfarne, pe coasta de nord-est a Angliei, a fost pradata, calugarii sai mascarati si tezaurele jefuite. Doi ani mai tarziu, vikingii au atins coasta irlandeza, in apropiere de Dublin; in 799, coasta de vest a Frantei. Calugarii de la abatia din Saint- Bertin, din apropiere de Rouen, spuneau despre “piratii danezi”, in 841, “ ca purtau pretutindeni o sete de jaf, de foc si de sabie” , si un calugar care relateaza asediul Parisului in 885 numeste vikingii “animale salbatice care merg pe cal si pe picioare printre coline si pe campuri ucigand copiii, tinerii, batranii, tatii, fiii si mamele… Fac ravagii, jefuiesc, distrug, ard… “.
Dar toate aceste relatari ne vin de la victimile vikingilor, mai precis de la oamenii Bisericii, singurii care stiau sa citeasca si sa scrie in epoca. In mod natural, ei au tendinta de a exagera atat asupra numarului cat si a ferocitatii adversarilor lor. Din pacate, nu exista niciun document viking, caci nimeni nu stia sa scrie in acea epoca dintre ei. Desigur, vikingii jefuiau si distrugeau, in special bisericile si manastirile. Pentru acesti pagani, probabil ca crestinii erau vazuti drept stupizi pentru ca-si umpleau astfel bisericile cu obiecte pretioase si le lasau in paza unor calugari. Dar si satele sau orasele erau lasate uneori fara aparare, ceea ce li se parea de neconceput.
Deocamdata nu exista nici un comentariu referitor la acest articol...