Napoleon Bonaparte in functia de Mare Maestru al masoneriei

In 1803, Roettiers de Montaleau decide sa restabileasca demnitatile masonice care incetasera sa mai fie atribuite din 1793. In mod natural, s-a gandit ca Napoleon Bonaparte ar putea fi Marele Maestru. In acest sens l-a incredintat pe generalul Massena, mason vechi, sa faca aceasta propunere Primului consul.

El i-a spus: "Masoneria are nevoie de un sef ilustru. Aceasta institutie veche de prietenie face o mare bucurie celor care sunt adusi in ea. Masoneria are nevoie de protectie dar nu o doreste decat in proportia devotamentului sau la legi si la guvernele in statele in care ea este tolerata. Acest sentiment intim o face sa isi doreasca sa aiba un Mare Maestru demn de o asociatie atat de interesanta. Ea nu ii poate pretinde asta decat lui Napoleon Bonaparte, dar juramintele cele mai dulci dintre toate ar fi ca acest nume drag sa devina tipatul de aderare la familia masonica.".

Dar Napoleon, aflat atunci pe cale de a deveni imparat, a refuzat aceasta propunere. Marele Orient i-a oferit atunci fratelui mai mare al lui Napoleon, Joseph, demnitatea de Mare Maestru adjunct. Mai tarziu se vor alatura Lebrun si Cambaceres, 11 maresali si 5 ministri (printre care si Fouche). Cu totii vor deveni mari demnitari masoni.